Tag Archive: Hemingway

Cinema – 01×07 – Iulie 1963

Gata ! Am renunţat la Mediafire. Îmi blocaseră linkurile. Spuneau că aş fi încălcat drepturile de autor. Deşi revista face parte din patrimoniul naţional şi a fost editată de guvernul de atunci al României, adică de comunişti. Mai curând cred că vreun „prieten” şi-a băgat coada.

Dar am trecut pe Rapidshare iar mai jos aveţi linkul de unde puteţi descărrca revista sub format pdf şi djvu. Dacă iar se întâmplă nereguli vă rog să mă conatctaţi, fie prin comentariu postat la articol, fie pe mail.

http://rapidshare.com/files/2881565247/Cinema_01x07%20-%20Iulie%201963.rar

Pentru început, vreau să vă spun că odată cu scanarea revistei m-am purces şi spre vizonarea unora dintre filmele la care se face referire printrânsa. Aşa stau lucrurile cu filmele lui Fe sica şi Fellini, despre care s-au ocupat numere anterioare; un film pomenit în legătură cu Festivalul de la Moscova („Le Quoatro Giornate di Napoli”) m-a entuziasmat aşa de tare încât i-am tradus subtitrarea şi am încărcat-o pe http://www.titrari.ro. Dar legat de numărul de faţă nu pot să nu vă îndemn să faceţi şi voi la fel în ceea ce priveşte „Maica Ioana a îngerilor”, adică să-l priviţi. Este fascinant şi ridică probleme. Se observă acest lucru şi din comentariul negativ pe care-l făcea Crohmălniceanu acestui film. Este o operă de artă, un „must seen” cum s-ar zice.

… Şi tot îmi vin fragmente în ochi. Ici chipul Anei Szeles, colo un posibil Tudor Şoimaru întruchipat de Ilarion Ciobanu (ceea ce nu s-a întâmplat), pe o paginăun portret al Leopoldnei Bălănuţă; petru Comarnescu ocupându-se de arta lui Geza Vida – autorul viitoarelor sculpturi de la Moisei şi Carei; mai încolo părerile lui Eugen Barbu despre scenariu şi film („Un film mare se face pe un scenariu scris de Shakespeare, în regia lui Eisenstein, cu imaginea lui Figueroa, pe muzica unui Beethov al cinematografiei”). Silvia Popovici şi Emanoil Petruţ sunt în luna aceasta oaspeţii redacţiei. Şi tot acum se face şi o timidă prezentare a cinematografiei de peste ocean. Atât a celei „capitaliste” dar ma cu seamă a celei „progresiste”. În general vigilenţa se păstrează în tonul revistei („Principala preocupare a realizatorilor” – scria Paul Cornea cu nişte pagini mai înainte – „pare a fi aceea de a şoca printr-o povestire cu incidente neverosimile, de obicei cu înţelesuri simbolice, prin pictarea unor caractere violente, printr-un stil cinematografic abrupt şi atât de delirant încât provoca dificultăţi nu numai omului de rând […] ci şi criticului avizat. Mă refer la filme ca Păsările de Hitchcock sau Abisuri de Nicos paptakis.” Dacă nu ştiţi cine este Paul Cornea, aflaţi că este părintele celui care îşi arunca fierea pe sticla televizoarelor la moartea lui Păunescu.)

Din articole care ar fi trecute cu vederea la o privire superficială aflăm şi care sunt acele producţii de succes comercial ale momentului: Vikingii, Mongolii, Cartagina în flăcări, Fanfan la Tulipe

Abia aştept să mă ocup de următorul număr. Şi sper să merg în sfârşit mult mai repede. Şi cu scanatul şi cu comentatul.

Iată sumarul:

Coperta 3. Festivalul filmului romînesc în staţiunile de odihnă; 1. Călin Căliman: De la o vară la alta; 2. G.T.: O mărturie contemporană; 3. De vorbă cu Francisc Munteanu; 4. Val. S.: „Neamul Şoimăreştilor” şi convenţiile filmului istoric; 5. Valerian Sava: Un debut: Leopoldina Bălănuţă; 6. Petru Comarnescu: Rădăcini; 6. Mircea Mohor: Verbiajul şi urmările sale; 8. Al. Racoviceanu: Marina Vlady; 9. Secvenţe; 10. Alice Mănoiu: Primul reportaj; 11. Miracolul rus; 12. Ov.S. Crohmălniceanu: Jerzy Kawalerovicz; 14. Mihnea Gheorghiu: Realismul în ofensivă; Federico Fellini: Întrezărind perspectivele; 15. Paul Cornea: Un succes care obligă; 16. Silvian Iosifescu: Michelangelo Antonioni – Aventura; 18. Scenariul de film; Eugen Barbu: O cauză comună; 19. Iulian Mihu: Fraza cinematografică; 20. Ana Maria Narti: Grigore Vasiliu Birlic; 21. Kozara; 22. Zsugán István: Noi filme în lucru la „Hunnia Film”; 23. Gh. Vitanidis: Pionierii filmului românesc. Jean Mihail; 24. Gheorghe Tomozei: Silvia Popovici şi Emanoil Petruţ în vizită la „Cinema”; 26. Noua faţă a Hollywoodului; 27. Ecaterina Grundbock: Şcoala newyorkeză; 28. Secvenţe; 30. Mircea Hulubaş: Metamorfoza unui decor; 31. Gheorghe Fischer: Interioarele filmate pe viu; 32. Al.R.: Artă şi pseudoartă; coperta 3. Filme noi.

resize01_resize

Ana Szeles

Ilarion Ciobanu

Eugen Barbu

Leopoldina Balanuta

resize14_resize

resize15_resize

resize36_resize

Filme amintite

Coperta 1: Vârsta primejdioasă; Aventura;

Coperta 2: Codin; Cerul n-are gratii; Vacanţă la mare;

P.1: Celebrul 702; Vară romantică; Omul de lângă tine; Sub cupola albastră; Partea ta de vină; Lupeni 29; Cinci oameni la drum; Vacanţă la mare;A fost prietenul meu; Carul n-are gratii; Lumină din iulie; Codin;;

p.2: Vârstă primejdioasă; Vacanţă la mare;

p.3: Cerul n-are gratii; Mingea; Furtuna; Valurile Dunării; Soldaţi fără uniformă; Partea ta de vină; Vârstă primejdioasă;

p.4: Lupeni 29; Neamul Şoimăreştilor;

p.5: Pisica de mare; Omul merge după soare; Balada soldatului; Copilăria lui Ivan;

p.6: Rădăcini – Câteva note despre Maramureş şi despre sculptorul Geza Vida;

p.7: Rădăcini – Câteva note despre Maramureş şi despre sculptorul Geza Vida; Hârtia se naşte din ape; Trotuşul şi oamenii; Tehnică nouă, oameni culţi;

p.8: Cauze bune; Patul conjugal; Furtună de vară; Infidelele; Vrăjitoarea; În umbra legii; Sentinţa; Noaptea spionilor; Prinţesa de Clèves; Climaturi;

p.9: Adorabila mincinoasă; În umbra legii; Vrăjitoarea; Vi-l prezint pe Baluev; Noi, oamenii; Primul troleibuz;

p.10: Primul reportaj; Pace noului venit;

p.11: Primul reportaj; Învierea; Tu şi camarazii tăi; Vacanţă în Sylt; Operaţia Sabia Teutonă; Miracolul rus;

p.12: Moara satului; Maica Ioana din Ordinul îngerilor (Maica Ioana a îngerilor); Adevăratul sfârşit al războiului;

p.13: Maica Ioana din Ordinul îngerilor (Maica Ioana a îngerilor); Amintiri de la Celuloza (O noapte de amintiri); Sub steaua frigiană; Omul din umbră; Adevăratul sfârşit al războiului; Tren de noapte;

p.14: Otto e Mezzo ( Opt şi jumătate; 8 ½); Noul Cristobal; Lupeni 29; Codin; Leopardul (Ghepardul); La Dolce Vita;

p.15: Opt şi jumătate (8 ½); La strada; Nopţile Cabiriei; Il Bidone; Generalul della Rovere; Aventura; Eclipsa; Leopardul (Ghepardul); Păsările; Abisuri; Şeherezada; Logodnicii; Lupeni 29;

p.16: Aventura; Eclipsa; Noaptea;

p.17: Oameni de pe malul Padului; Aventura; Cronica unei iubiri; Învinşii; Doamna fără camelii; Prietenele; Strigătul; Noaptea; Anul trecut la Marienbad; Noapte şi ceaţă; Hiroshima, dragostea mea;

p.18: Setea; Valurile Dunării; Bomba (S-a furat o bombă); Scurtă istorie; Partea ta de vină;

p.19: Cinci oameni la drum; Partea ta de vină; Atalanta;

p.20: Telegrame; Băieţii noştri;

p.21: Două lozuri; Telegrame; D’ale carnavalului; Băieţii noştri; Lumină de iulie; Kozara;

p.22: Întuneric în plină zi; Tücsök; Ochi de copil; Căluşeii; Două reprize în iad; Cântarea cântărilor; Edes Ana; Tu; Pământul îngerilor;

p.23: Trenul fantomă; Manasse; Brigafa lui Ionuţ; Ţigăncuşa de la iatac; Păcat; Lia; Povara; Viaţa unui oraş; Chemarea dragostei; Prima dragoste; Privelişti din Deltă; C.F.R. – o simfonie a muncii; Rapsodia rustică; Poporul român în luptă pentru democraţie; Naţionalizarea; Anul 1948; Cu fruntea în soare; Bulevardul fluieră vânt; Brigada lui Ionuţ; Râpa dracului;

p.24; La mere; Ora H; Furtuna; Darclée; Omul de lângă tine; Dragoste de-o seară; În sat la noi; Brigada lui Ionuţ; Secretul cifrului; Alarmă în munţi; Tudor;

p.25: Tudor;

p.26: Cleopatra; The V.I.P.’s (Oameni importanţi);

p.27: Sarea pământului; Marty; Pe Bowery (On the Bowery); Sciuscia; Hoţii de biciclete; Întoarce-te, Africa! (Come back Africa!); Umbre (Shadows); The Connection; Guns of the Trees;

p.28: Întâlnire pe ţărmul liniştit; Carmen de la Ronda; Ultimul meu tangou; Thérèse Raquin; Roma; Orele 11; Plaja; La Violetera; Hărţuitul; Umbre albe; Planeta tăcerii; Gheişa mea; Copii paradisului; Lordul muştelor ( Împăratul muştelor);

p.29: La Vita Provvisoria; Istoria revoluţiei; Un alt Cristobal; Legenda lui Paisie; Norii albi; A bout de souffle (Cu sufletul la gură); Dispreţul; Şeherezada;

p.30: Paşi spre lună;

p.31: S-a furat o bombă; Paşi spre lună; Celebrul 702; Bădăranii; Zboară cocorii; Străzile au amintiri;

p.32: Mongolii; Cartagina în flăcări; Till Eulenspiegel; Fanfan la Tulipe; Vikingii; Căpitanul Fracasse; Tudor; Volga, Volga; Toată lumea râde, cântă şi dansează; Primăvara pe gheaţă; Copilul Dunării; Tu eşti minunată; Vacanţă la mare; A fost prietenul meu;

coperta 3: Tragedia optimistă; Mecanicul Generalei; Vârsta de aur a comediei; Când comedia era rege; Revărsarea; Oameni de afaceri;

coperta 4: Porto-Franco;

Anunțuri

Cinema – 01×06 – Iunie 1963

Cu chiu, cu vai am finalizat încă o scanare. Ţin să reamintesc pentru a nu ştiu câta oară: întreaga revistă o puteţi descărca de la adresa de mai jos. În cadrul postării gîsiţi doar câteva mostre.

http://rapidshare.com/files/3009867256/Cinema_01x06_Iunie_1963.rar

http://www.mediafire.com/?b59krbrt9fzy1vr

Ca punct central se găsea Festivalul de film de la Moscova, a treia ediţie, unde participau şi ceva filme americane. Dar în ţară se pare că încă nu erau permise. Daor via marea britanie, aşa cum stă cazul cu producţia lui John Huston, „Moby Dick”.

Ca o privire generală, este vremea recuperărilor. Mai o aruncare de privire asupra marelui mut, prilejuită de prezentarea figurii lui Buster Keaton; mai o rememorare a figurii şarmantului Gérard Philipe; mai o prezentare generală a vreunei şcoli cinematografice, a celei suedeze în cazl de faşă; mai o recuperare a trecutului cinematografiei noastre după întunericul produs de „obsedantul deceniu”. Cu paşi mărunţi încă.

Ceea ce se vede şi din structurarea materialelor revistei, care are grijă să păstreze o proporţie între prezenţele sovietice, realizările cinematografice ale ţărilor frăţeşti şi produse din Europa vestică.

Avem şi ceva polemici legate de importanţa scenariului în realizarea filmelor şi de rolul ilustrativ al muzicii. Iar legat de acest din urmă subiect, câteva vorbe mi-au atras atenţia, putând fi puse în conexiune cu aberaţiile curentului numit „Dogma 95”: „În cadrul varietăţii concepţiei muzicale a unui film, în funcţie de caracterul lui, intră şi ipoteza film fără muzică. Sesizarea unei asemenea posibilităţi depinde nu numai de regizor (care se poate uneori înşela), ci şi de lipsa de subiectivism a compozitorului. Există filme fără muzică de o mare expresivitate şi putere emotivă. Este oare acesta un argument împotriva valorii muzicii în film? Ar fi ca şi când ai spune că o bună simfonie fără clarineţi neagă importanţa clarineţilor în altă simfonie. Nici o dogmă nu trebuie să-şi facă loc în acest domeniu atât de complex.” Se aude, domnule Lars von Trier?

Şi să nu uit să amintesc de acei doi tineri, pe atunci, intervievaţi de Gheorghe Tomozei: Sanda Toma şi Ion Dichiseanu.

Sper ca următorul număr scanat să aparămult mai repede. Este destul de migălos şi voi încerca noi procedee. Dacă aveţi idei nu strică să mi le spuneţi.

Iată şi sumarul:

Coperta 3. Filme noi; 1. Dumitru Carabăţ: Subiectul filmului, o sursă de polemică; Silvian Iosifescu: Dialog cinematografic şi dialog teatral; 2. Meridiane; 4. Atanasie Toma: Numai statuile tac; 5. Ana Roman: Moby Dick; 6. F.Z. Florin: Veveriţa. Profil Tatiana Samoilova; 9. Valerian Sava: Regizorul, scenaristul şi „Un surâs în plină vară”; Sebastian Papaiani: 4 probe de film 10. Gheorghe Tomozei: Anotimpurile dragostei; Al. Racoviceanu:În lumea filmului de animaţie. De la „Vulpoiul campion” la „Cearta”; 12. Al Racoviceanu: În lumea filmului de animaţie. „Micul struţ” înaintea începerii filmărilor; Ov.S. Crohmălniceanu: Alov şi Naumov; 14. Ion Mihăileanu: Gérard Philipe. Un romantic al secolului XX; 16. Moscova. Al treilea Festival Internaţional al Filmului; 20. Alice Mănoiu: Mecanicul „Generalei”. Buster Keaton şi comicul modern; 21. Ana Maria Narti: 4000 de trepte spre cer; 22. Ionel Hristea: Compozitorii noştri şi muzica de film; 23. [21] Manole Marcus: Popas printre cineaştii iugoslavi; 24. Ce filme româneşti vrem să vedem…; 25. Marius Teodorescu: Începuturile filmului românesc; 26. Dan Ionescu: Stereo; 27. G.T.: Sanda Toma şi Ion Dichiseanu în vizită la „Cinema”; 28. Umor; Iulian Mihu: Vittorio de Sica; 30. Eugen Marian: Şcoala cinematografică suedeză; 32. Al.R.: ACIN. La început de drum; coperta 3. Noi filme franceze.

Filme amintite

Coperta 1: Un surâs în plină vară; Anotimpurile dragostei;

Coperta 2: Oameni de afaceri; Copacii erau mari; Avântul tinereţii; Clubul cavalerilor; Gangsteri şi filantropi;

P.1: Iluzia cea mare; Procesul maimuţelor; Adevărul; Nouă zile dintr-un an;

p.2: Eclipsa; 9 zile dintr-un an; Rocco şi fraţii săi; Singuraticii;

p.3: Nouă zile dintr-un an; Colegii; Cerul n-are gratii; Nevasta brutarului; Insula; Balonul roşu; Călătorie în balon; Iluzia cea mare; Setea; Lupeni 29; Străzile au amintiri; Partea ta de vină; Omul de lângă tine; A fost prietenul meu; O dragoste frumoasă; Iolanta; Împărăţia oglinzilor strâmbe;

p.4: Numai statuile tac; Pace noului venit;

p.5: Numai statuile tac; Moby Dick; Moulin Rouge; Şoimul din Malta (Şoimul maltez);

p.6: Moby Dick; Moulin Rouge;

p.7: Mexicanul; Zboară cocorii; Scrisoare neexpediată;

p.8: Scrisoare neexpediată; Alba Regia; Setea; Leon Garros îşi caută prietenul; Ei merg spre răsărit; Zboară cocorii;

p.9: Un surâs în plină vară; Doi vecini;

p.10: Un surâs în plină vară; Doi vecini; Cearta; Vulpoiul campion; Anotimpurile dragostei; Aproape de soare;

p.11: Anotimpurile dragostei; Zdreanţă; Made in Africa; Vulpoiul campion; Păţaniile vulpoiului; La vânătoare; Omagiul; Raidul păcii; Voinicelul; Cearta;

p.12: Anotimpurile dragostei; Micul struţ; Pace noului venit; Pavel Korceaghin; Mai tare ca moartea;

p.13: Pace noului venit; Mai tare ca moartea; Zboară cocorii; Balada soldatului; Copilăria lui Ivan;

p.14: Frumoasele nopţii; Roşu şi negru; Marile manevre; Fanfan-la-Tulipe; Jucătorul de cărţi; Orgolioşii;

p.15: Till Eulenspiegel; Mănăstirea din Parma; Roşu şi negru; Frumuseţea diavolului; Orgolioşii; Monsieur Ripois; Frumoasele nopţii;

p.16: Opt şi jumătate (8 ½); Moartea se cheamă Engelchen; Colegii; Avântul tinereţii; Cursa fără încărcătură; Kozara; Suferinţele unei fete; Seducătorul; Cercul nupţial; Povestiri în tren; Aripi megre;

p.17: Povestiri în tren; Aripi negre; Ty Hau; 12 scaune; Gol printre lupi; Cinci cartuşe; Copii de rege; Opt şi jumătate (8 ½); Moartea se nunumeşte Engelchen; Kozara; Suferinţele unei fete; Cursa fără încărcătură; Marea evadare; Cercul nupţial; Ty Hau; O familie simpatică;

p.18: Lupeni 29; Jurnalul Annei Franck; Tragedia optimistă; Cântecul fierului; Istoria unei lupte; Martie-aprilie; Automania 2000; Sărbătoarea speranţei; Mugurii; Krsto Hegedusic; Cine seamănă vânt culege furtună; Pământul făgăduinţei; Seducătorul; Cele patru zile ale oraşului Neapole; 12 scaune; Semnele Zodiacului; Pietrele din Hiroşima; Urmele roşii; Voi, fetele!;

p.20: Mecanicul „Generalei”; Zazi;

p.21: Mecanicul „Generalei”; 4000 de trepte spre cer;

p.22: Vara romantică; Omul de lângă tine; Erupţia; Valurile Dunării; Setea; Lupeni 29;

p.23 [21]: Vacanţă la mare; O fată stranie; Un minut pentru un omor; Lady Macbeth din Siberia; Străzile au amintiri; Prekobrojna (În urmărirea lui Mihail); El şi ea; Surogat; Răpirea Sabinelor; Războiul Troiei; Samson; Iuliu Cezar; Furia lui Hercules; Taras Bulba; Mihail Strogoff;

p.24; Vacanţă la mare; Vârstă primejdioasă; Omul de lângă tine; Sentinţa se va da joi; Lupeni 29; Cartagina în flăcări; Tinerii; Mândrie; Post-restant; Nu vreau să mă-nsor;

p.25: Întâlnire la Sala „Dacia”; Cultura inului;

p.26: Bâlciul de la Moşi; Inundaţiile de la Galaţi; Terasa Cafenelei Capşa; Cercetaşii; Bucureştii sub zăpadă; Conferinţa de Pace de la Bucureşti; Războiul Independenţei; Amorul unei prinţese; Fedora; Oţelul răzbună; Bastard; Spionul; Refacerea armatei române în munţii Carpaţi; Întâlnire la Monte Carlo; Păcală în lună; Ţigăncuşa de la iatac; Agricultura în România; Cultura inului în România;

p.27: Bădăranii; Darclée; Celebrul 702; Porto-franco; Post-restant; Tudor;

p.28: Medicul şi vraciul; Sciuscia; Miracol la Milano; Hoţii de biciclete; Umberto D;

p.29: Miracol la Milano; Sciuscia; Hoţii de biciclete; Umberto D; Miracol pe Rin; Stazione Termini; Bigamul; Generalul della Rovere; Bonjour Elefant; Medicul şi vraciul;

p.30: Păcat că eşti o canalie; Generalul della Rovere; Ciocciara; Judecata supremă; Miracol la Milano; Sciuscia; Hoţii de biciclete; Bandiţii din orgosolo; Il Posto; Salvatore Giuliano; Aventura; Noaptea; Umberto D; Bigamul; Medicul şi vraciul; Bonjour Elefant; Mâine va fi prea târziu; Proscrişii; Intermezzo; Cariera; Noi doi; Drumul spre cer; Zbucium;

p.31: Cuvântul; Noapte în port; Vrăjitoarea; Când înfloresc pajiştile; Marş în lună; Fata cu zambile; Pisica albă; Pădurile – moştenirea noastră; N-a dansat decât o vară; Huis-clos; Noaptea saltimbancilor; Închisoarea; Plouă peste dragostea noastră; Criză; Jocuri de vară; Al şaptelea sigiliu; Aşteptarea femeilor (Voi fi mamă); Chipul; Surâsurile unei nopţi de vară; Domnişoara Julia; Proscrişii;

coperta 3: Gervaise; Ziua şi ora; Gentlemanul din Epsom; Din prcina unei femei; Carambolaj; Duminicile din Avray; Vacanţă în Portugalia;